luni, 25 august 2014

Visul

Si stau iara in fata aceleasi usi. Mi-e teama sa o deschid. La dracu, imi este teama sa pun mana pe cleanta sa, pt ca ceea ce poate fi dincolo, ma poate depasi fizic si psihic. Dar vreau. De ce vreau? De ce aleg totusi sa ma complac intr-o rutina obositoare si stresanta? De ce aleg sa imi creez singur stresul? Tine de natura umana, de noi, de experiente? Nu. Tine de fapt de lucrul acela, care se numeste necesitate. Vrem o viata stresanta, desi nu o recunoastem, pt ca vrem sa fim provocati. Vrem cateodata sa fim tarati prin noroi pt ca ne place senzatia de umilinta. Pana la urma, cred ca suntem toti redusi la acelasi statut microscopic de bacterie, pe lentila nesfarsita a universului. Poate de aceea am luat-o pe ea in vizor, imi place ca ma provoaca, imi place cand se joaca, desi celorlalti le zic ca nu, insa asta este placerea mea morbida. Este ca si cum in mine sunt inca 10 persoane, care toti controleaza, iar cand este cazul, iese cate unul dintre ei la iveala. O vreau si nu stiu daca ma vrea. As lua-o, dar imi este frica ca o iau si nu iese bine. As lasa-o, dar asta m-ar ucide lent peste ani. Pana la urma, trebuie sa accept faptul ca viata mea este compusa numai din dileme, in mare parte. La dracu, pana si astea fac parte din rutina!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu