duminică, 7 decembrie 2014

Despartirea

Ai fost acolo pt mine de la bun inceput, insa eu nu am stiut asta. Te-am luat ca pe un cadou de Craciun si am gresit mult facand asta, iar tu mi-ai dovedit-o. Am apreciat la tine, dintotdeauna, sinceritatea dezarmanta, cat si modul in care ma trezeai la realitatea cruda ce ne bantuie pe fiecare. Ai stiut cand sa fii dulce, cand amar, ai stiut cand sa imi retezi aripile, ce fluturau in zborul lor neincetat, ghidate de gandurile si trairile mele, cum ai stiut sa mi le repari cand telul putea fi atins, insa atunci mi-ai limitat zborul. Mi-ai impus granite, mi-ai dat sperante fugare, mi le-ai luat la fel de fugitiv. Ca un asasin sadic ce izbeste necontenit cutitul de toracele sau craniul victimei sale.

M-am plimbat pe tine si prin tine de multe ori si tot timpul am descoperit ceva nou. Ai stiut. Pur si simplu ai stiut sa te reinventezi dupa bunul meu plac si cumva, ma simt vinovat ca urmare a acestui lucru, dar nu te pot condamna. Pana la urma, eu si cei care te-au cunoscut de-a lungul timpului am ajuns sa facem aceleasi greseli, dar tu ni le-ai acceptat pe toate, dar nu le-ai iertat pe fiecare in parte. Cruzimea-ti caracteristica si-a facut simtita prezenta mereu, cand fiecare dintre noi se astepta mai putin.

Turnurile ce ti le-ai ridicat nu te-au protejat, absolut deloc. Lumea asta este prea cruda pt acele turnuri locuite de fel si fel de idei si sentimente si trairi. Fiecare are etajul sau, guvernat de reguli, de sentimente, de ganduri. In ele nu ai dorit sa ma primesti, decat in vizita. De ce? Credeai ca nu ma pot descurca? Sau ai vrut sa ma protejezi? Raspunsurile acestor intrebari zac decat in tine si cateodata, imi este mie frica sa incerc sa le aflu. Modul tau de protectie ma impiedica sa fac asta, cum la fel, constiinta ma impiedica pe mine sa fortez aflarea lor. Esti inca un mister, ce se lasa greu descoperit si care planeaza asupra tuturor. Dar intotdeauna va ramane intrebarea: de ce?

Vin cu o rugaminte la tine: protejeaza-ma si ascunde-ma adanc in memoria ta, vei avea nevoie de mine in viitor. Stiu ca si tu stii asta, pt ca deja stiai ca aici vom ajunge. Iar cu toate astea, simt ca ai nevoie de mine. Cerul plange cand unul dintre cei buni pleaca si/sau revine. Ai plans mereu cand am revenit, am plans alaturi de tine. Vreau sa ma intorc inapoi la sanul tau si sa stau acolo, pierdut, nestiind ce sa fac, iar tu sa imi respiri greu asupra capului si sa ma linistesti, sa imi dai garantii ca totul va fi bine, stiind ca nu intotdeauna va fi precum vorbele tale nespuse. Cateodata, recunosc, urasc tacerea asta mortuara dintre noi doi. Cand am devenit asa? Cand ne-am lasat prada sentimentelor nespuse si tacerii? Cand ne-am intors spatele unul celuilalt? Sunt copilul tau ratacit ce a realizat faptul ca a gresit si vrea iertare. Mi-o vei putea oferi vreodata, cum ai facut cu multi altii de-a lungul timpului? Fa-o, te rog eu mult de tot, ca si cand buzele mele ar fi cele ale unui muribund, fa-o! Am nevoie de tine aici, in viata, cum si tu ai nevoie de mine, in viata, sa ma plimb prin aceleasi cotloane dezolante, infectate de paraziti ce dau nastere sau refuza nasterea.

Imi va fi dor de tine, recunosc. Chiar imi va fi. Nu ma crezi, poate, acum cand zic asta, dar vei vedea ca ceea ce spun este adevarat. Chiar daca nu ti-am aratat-o de multe ori, vei sti ca am avut dreptate si ca am dreptate in ceea ce zic, desi nu o vei recunoaste vreodata. Asta mi-a placut mult la tine: abilitatea ta de a-ti ascunde emotiile adevarate, in acele camere din turnuri. Sper decat ca intr-o buna zi, cand voi reveni, si o voi face, contrar dorintelor tale, sa ma accepti asa cum sunt, asa cum voi fi atunci, in acele turnuri, in acele camere sacre ce iti apartin. O vei face?

Insa acum a venit momentul, clipa, ce nu o doream niciunul dintre noi, desi stiam ca este inevitabila. Iti spun "Adio", dar nu "La revedere". Ne vom mai intalni, fugitiv poate, ca sperantele ce mi le-ai dat de-a lungul vremii. Un schimb rapid de priviri, doua vorbe spuse in soapta, trecute in tacere, ce vor ramane dupa ce pasul fiecaruia dintre noi se va departa de cel al celuilalt, amprentele noastre stergandu-se usor pe masura ce vantul solitudinii ne va cuprinde. Adio...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu